Nimicuri nocturne

Pe la începutul facultăţii, undeva la mijlocul lui octombrie deţineam o chestie, căzută ca din cer, fără să mi-o doresc cu ardoare dar nici să ma deranjeze prezenţa ei. Ba dimpotrivă. De ceva timp nu mă mai aflu in posesia acelui lucru şi devine supărător uneori.Ca să fiu mai precisă, era un fel de intuiţie la pătrat, (căci deja o deţineam pe clasica feminină) dezvoltată involuntar, şi care mă anunţa, prin diferite stari de lene, că nu e necesar să ma duc în ziua respectivă la cursul sau seminarul X. În urma aprinderii beculeţului intuitiv si conservarea mea la domiciliu, nu aveam să am regrete căci fie se nimerea să nu vină profesorul, să nu pună absente sau să nu se întâmple nimic interesant.

Acum mi-a cam expirat contractul cu intuiţia la pătrat şi mă trezesc că ajung la facultate la chestii neimportante şi că lipsesc la treburi ceva mai informative. Şi uite aşa, la fel ca în liceu, aflu mai tarziu de teste şi când aflu, rămân şocată de cantitatea materialului de studiu.

Vorba unui Viezure Tbc-ist…Nu-i stres.

Făcând azi cumplita greşeala de a sta la ora de engleză, unde oricum a venit un suplinitor, m-am aflat in postura de a citi evz si a mai socializa puţin. M-a întrebat un coleg ce obiect aş alege să fiu, dacă aş fi băiat. Cam greu cu inspiraţia la orele amiezii, aşa ca nu am dat un răspuns concret. Sclipirea m-a lovit azi in aglomeraţia din Ratb. Stăteam pe scaun (oau), mulţi vârstnici de asemenea, multe alte persoane in picioare, înjurându-se din priviri pentru câţiva centimetrii de bară.

Era linişte, praf, iar soarele ne imbăta prin fereastră cu mireasma sa de început de vară. Aud deodată in dreapta mea o voce piţigăiată care enunţă o întrebare, plină de vervă.

-Pot să îl ating?

Curiozitatea îmi este stârnită şi întorc privirea. O tipă tocmai îl întrebase cele de mai sus pe un tip care avea un pui de bichon in braţe învelit într-o pătură. Căţelul era de-a dreptul adorabil. Bine, nici stăpânul nu era chiar de neglijat, dar parcă mai tare îmi venea să mă uit la chestia aia mică si fluffy ce o ţinea în braţe. În următoarele două minute, tipa începe sa mângâie căţelul, să îl scarpine după urechiuşe, ca mai apoi, să se lase puţin in jos, să se apropie de botul bichonului şi efectiv să se lase linsă pe nas, pe buze, pe lângă buze, etc. Asta în timp ce stăpânul asista la spectacol.

Nu m-am putut abţine să nu zâmbesc gândindu-mă la ce bătălie cruntă are loc probabil in mintea tipului, si poate chiar si undeva ma jos, că tot se zice de bărbaţi că gândesc şi cu zona aia. Probabil doar bărbaţii pot ajunge să aibă frustrări din cauză că un patru labe are mai mult fler decât el. Cel puţin aşa e logic, că nu o să vezi niciodata pe stradă o femeie cu o birmaneza in braţe, iar in clipa când stă la semafor meltenii sa claxoneze si sa strige „pis, pis” la pisica.Nu, la stăpână.

Ideea e că dacă aş fi fost băiat nu ştiu cât de tare m-ar fi entuziasmat metamorfozarea într-un obiect, cât într-un pet. Eventual unul fluffy şi de rasă mică.

Gata cu filosofiile pe teme zoo si sociale. Trebuie să îmi odihnesc degetele. De mâine urmează suportarea anumitor consecinţe cauzate de pierderea statutului de super-femeie, de pierderea acelei intuiţii, respectiv studiul aprofundat  în teoria comunicării.

Intuitia si zarurile mele.

Bai am o intuitie uneori…fenomenala!Adica…eu cred ca reprezint cu usurinta genul ala de om care aflat intr-o sala de examen,odata dezvaluite subiectele cu pricina,va face o miscare brusca dandu-se cu scaunul putin inapoi,va bate cu o palma subtil peste banca si va striga „Ahh..stiam eu!” Si apoi va urma un scurt moment de frustrare personala.Eu voi fi acea persoana care odata sa-i ceri sa se implice intr-o chestie riscanta,va sta putin,va reflecta,isi va musca buzele si ii vor trece tot felul de posibilitati prin minte,sugerand doar „Stiu si eu…” insa de cele mai multe ori va accepta acea propunere,urmand ca in 80% din cazuri sa regrete acel „da” si sa-l invaluie cu o ploaie de reprosuri pe ofertant.

Ceea ce constituie elementul paradoxal al intuitiilor mele,este faptul ca pe cat de verosimile se dovedesc a fi,eu tot ajung intr-un final sa nu le urmez.Si apoi se lasa cu framantari multe.Multe.Enervante.

Fiind frumos afara,am zis sa merg pe jos.Si am luat-o prin tot felul de stradute si scurtaturi.Aa..si inca o chestie la mine.Am tendinta ca atunci cand merg pe strada sa parcurg tot felul de joculete,la nivel cerebral.Spre exemplu:Merg normal pe strada si imi zic brusc in minte ca daca apuc semaforul la verde,o sa mi se intample un lucru bun sau problema care ma macina in momentul respectiv,se va rezolva.Sau daca vad nu stiu ce masina.Sau daca persoana din fata mea are nu stiu ce tip de geaca.Etc.Suna nebunesc,dar pun pariu ca si tu ai facut chestia asta cel putin o data.

Sau daca ma aflu in situatia in care trebuie sa aleg pe ce drum sa merg.Pe acolo sau pe acolo?Cand ma aflu la un drum bifurcat daca merg pe partea asta,o sa ma intalnesc cu cineva cunoscut pe care nu am chef sa-l vad,daca merg pe partea cealalta,nu ma intalnesc cu nimeni.Si apoi dau frumos imaginativ cu zarurile,si ce-o fi,o fi.Si bineinteles ca va iesi varianta ce combate avantajul intuitiei mele [in asta consta paradoxul] si iese prima varianta.Si bineinteles ca azi a trebuit sa ma intalnesc cu o persoana pe care o cunosc,dar care nu aveam chef sa o vad.

Cativa metri mai incolo,din nou:aceleasi alegeri,aceasi intuitie frumos sculptata.Trebuia sa aleg:fie merg pe straduta asta si ies imediat la strada,fie aleg cealalta straduta,cam ingusta si cam dubioasa,care mai era pe deasupa parcursa cu 2-3 metri in fata mea de 2 tipi care imi inspirau constant ceva negativ,ceva in neregula.Bineinteles ca pac-pac dau cu zarurile [acuma tu nu te gandi ca eu chiar imi imaginez cum arunc 2 zaruri.Am denumit astfel,reactiile mele spontane] si bineinteles ca iese iar partea proasta.Adica degeaba am intuitie daca nu stiu sa ma folosesc de ea.

Merg,merg…cei doi in fata mea.Unu in geaca de piele altu intr-o geaca de blugi.Ieftine,amandoua.Imi inspirau in continuare „Ba..astia o facut ceva”.Strada devenea tot mai ingusta si incepeam sa regret faptul ca am ales acel drum.Aud deodata de la cel cu geaca de blugi „D-voastra sunteti dl Moraru?” si se opreste facand o intoarcere brusca.De undeva din spatele meu apare unu’ in haine de politist.[phiu] Politistu,aka dl Moraru,raspunde afirmativ si li se alatura celor doi spunandu-le,in timp ce eu ii depaseam:” Da,da..chiar va cautam.Voiam sa va spun ca trebuie sa mergem la sectie,in legatura cu mandatu de 3 ani pe care nu l-ati dus la capat.” Asta in geaca de piele,naiv:„Da in legatura cu ce,dl Moraru?” „Pai e ceva in legatura cu Danemarca si niste acte false,d-voastra ati ispasit doar 50 zile si mandatu era pe 3 ani.Dar mai bine haideti la sectie,ca sa clarificam acolo”.

Deci intuitia mea ruleaza rau.Iar „zarurile” de-a dreptul dezamagitoare.Oricum,ceea ce m-a uimit la discutia de mai sus,este ca totul s-a intamplat pe un fundal calm,linistit,amical chiar…total diferit fata de cum imi imagianm eu in general astfel de proceduri.

Revenind la intuitia mea,ma voi stradui sa o urmez pentru ca niciodata nu inteleg dc nu ma folosesc de ea,mai ales ca ea exista intr-o forma destul de realizabila.

Cred ca de fapt nu stiu sa fac diferenta intre adevarata intuitie,si un gand oarecare ce imi strabate mintea.Daa..asta trebuie sa fie.