RSS Feed

Nimicuri nocturne

Pe la începutul facultăţii, undeva la mijlocul lui octombrie deţineam o chestie, căzută ca din cer, fără să mi-o doresc cu ardoare dar nici să ma deranjeze prezenţa ei. Ba dimpotrivă. De ceva timp nu mă mai aflu in posesia acelui lucru şi devine supărător uneori.Ca să fiu mai precisă, era un fel de intuiţie la pătrat, (căci deja o deţineam pe clasica feminină) dezvoltată involuntar, şi care mă anunţa, prin diferite stari de lene, că nu e necesar să ma duc în ziua respectivă la cursul sau seminarul X. În urma aprinderii beculeţului intuitiv si conservarea mea la domiciliu, nu aveam să am regrete căci fie se nimerea să nu vină profesorul, să nu pună absente sau să nu se întâmple nimic interesant.

Acum mi-a cam expirat contractul cu intuiţia la pătrat şi mă trezesc că ajung la facultate la chestii neimportante şi că lipsesc la treburi ceva mai informative. Şi uite aşa, la fel ca în liceu, aflu mai tarziu de teste şi când aflu, rămân şocată de cantitatea materialului de studiu.

Vorba unui Viezure Tbc-istNu-i stres.

Făcând azi cumplita greşeala de a sta la ora de engleză, unde oricum a venit un suplinitor, m-am aflat in postura de a citi evz si a mai socializa puţin. M-a întrebat un coleg ce obiect aş alege să fiu, dacă aş fi băiat. Cam greu cu inspiraţia la orele amiezii, aşa ca nu am dat un răspuns concret. Sclipirea m-a lovit azi in aglomeraţia din Ratb. Stăteam pe scaun (oau), mulţi vârstnici de asemenea, multe alte persoane in picioare, înjurându-se din priviri pentru câţiva centimetrii de bară.

Era linişte, praf, iar soarele ne imbăta prin fereastră cu mireasma sa de început de vară. Aud deodată in dreapta mea o voce piţigăiată care enunţă o întrebare, plină de vervă.

-Pot să îl ating?

Curiozitatea îmi este stârnită şi întorc privirea. O tipă tocmai îl întrebase cele de mai sus pe un tip care avea un pui de bichon in braţe învelit într-o pătură. Căţelul era de-a dreptul adorabil. Bine, nici stăpânul nu era chiar de neglijat, dar parcă mai tare îmi venea să mă uit la chestia aia mică si fluffy ce o ţinea în braţe. În următoarele două minute, tipa începe sa mângâie căţelul, să îl scarpine după urechiuşe, ca mai apoi, să se lase puţin in jos, să se apropie de botul bichonului şi efectiv să se lase linsă pe nas, pe buze, pe lângă buze, etc. Asta în timp ce stăpânul asista la spectacol.

Nu m-am putut abţine să nu zâmbesc gândindu-mă la ce bătălie cruntă are loc probabil in mintea tipului, si poate chiar si undeva ma jos, că tot se zice de bărbaţi că gândesc şi cu zona aia. Probabil doar bărbaţii pot ajunge să aibă frustrări din cauză că un patru labe are mai mult fler decât el. Cel puţin aşa e logic, că nu o să vezi niciodata pe stradă o femeie cu o birmaneza in braţe, iar in clipa când stă la semafor meltenii sa claxoneze si sa strige „pis, pis” la pisica.Nu, la stăpână.

Ideea e că dacă aş fi fost băiat nu ştiu cât de tare m-ar fi entuziasmat metamorfozarea într-un obiect, cât într-un pet. Eventual unul fluffy şi de rasă mică.

Gata cu filosofiile pe teme zoo si sociale. Trebuie să îmi odihnesc degetele. De mâine urmează suportarea anumitor consecinţe cauzate de pierderea statutului de super-femeie, de pierderea acelei intuiţii, respectiv studiul aprofundat  în teoria comunicării.

Anunțuri

One response »

  1. Bine ai surprins frustarile baiatului…dar asa faci deobicei..:D pupici multi multi…si mie dor de tine..

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: