RSS Feed

Tag Archives: ratb

Dilema controlorilor

Uneori mă întreb dacă există vreo şcoală care te face controlor de bilete, sau câteva cursuri la care ai asistat înainte să intri prin mijloacele de transport şi să te apuci să scoţi bani de la oameni. Îmi pun această întrebare tocmai din cauză că toţi par să semene între ei: acelaşi ton, aceeaşi expresie facială, aceleaşi replici, acelaşi sictir. Sau se merge pe premiza: „Bă, tu eşti mai nesimţit aşa de felul tău şi avid după bani, ar trebui să te faci controlor. Vino la noi! ” ?

Când eram mai mică îmi plăcea să dau de controlori. Uneori nu îmi luam intenţionat bilet. Mă provocam să ies din situaţia respectivă fără să plătesc amenda, mai făceam şi un mişto crunt de controlor…ce mai, chiar îmi plăcea!
Situaţia s-a schimbat când am mai crescut şi a început să mi se mai aglomereze agenda, prin urmare- timpul era sfânt, nu era loc de stat la taclale cu controlorii, propria destinaţie mă aştepta. Plus că am început să am accese de cetăţean corect.

Azi nu am mai fost corectă. Îmi expirase de ieri cardul ratb şi trebuia reîncărcat, banii s-au dus pe cu totul alte lucruri ( când se termină, se termină sau se strică toate deodată! ) plus medicamente, căci răceala achiziţionată pe la începutul lunii martie a revenit în forţă.
Mă urc în tramvai pentru 3 staţii. Care bilet? Aveam mâinile ocupate cu chestii cumpărate, am început să strănut, a început să plouă. Cu Dumnezeu înainte!

Înaintea mea n-a apărut Dumnezeu, ci doi controlori. Un el şi o ea. Tenul uşor spre ceva mai mult închis la culoare, ochii gălbui de la atâta fumat, voci răguşite şi ameninţătoare, cercei groşi şi groteşti de aur, aproape puteam să le vizualizez uscăţimea limbii de la atâta sete de bani.

Nu aveam nici un act la mine. Şi asta au putut să observe şi ei în momentul în care mi-am deschis geanta de dimensiuni reduse ca să imi iau serveţelele igienice. Cu un tupeu superb mi-au cerut să deschid buzunarul lateral, căci erau siguri că acolo aveam buletinul. Le-am spus că nu sunt obligată să fac acest lucru iar ei nu au nici un drept asupra mea. Câţiva oameni din tramvai au început să îmi ia şi apărarea.

Urma staţia la care trebuia să cobor. Le-am spus din nou că nu am bani să platesc amenda şi nici vreun act asupra mea. Nu au decât să coboare jos cu mine şi să le dau adresa de acasă. Femeia s-a pus în faţa uşilor, cu braţele deschise larg de parcă ar fi jucat „Ţară, ţară vrem ostaşi!” şi nu mă lăsa să trec.

Ea: Nu cobori nicăieri domnişoară, îmi arăţi buletinul.
Eu: V-am explicat că nu îl am, eu voi coborî aici, puteţi veni cu mine şi vă voi da adresa.
Ea: Nu, nu. Rămânem aici în tramvai până plătiţi.
Eu: Păi parcă nu aveam voie să stau în tramvai fără bilet. Îmi pare rău, vreau să fiu corectă şi o să cobor aici.

Şi m-am îndreptat spre celelalte uşi în paşi repezi şi am coborât. Am mers fără să mă uit înapoi. Nu au mai coborât după mine. 1-0 pour moi.

Ce înţelegem din astfel de situaţii:

  • tensiunea la care te supun controlorii nu e departe de cea în care un hoţ te bagă la colţ în miez de noapte, ameninţându-te. (pentru controlori amenzile=ciubuc)
  • orice controlor va avea impresia că tonul tău nu este unul potrivit, şi va folosi acest lucru ca scuză pentru grosolănia lor.
  • nu au nici un drept asupra ta (să te caute în geantă, buzunare etc) sau să te bruscheze în vreun fel.
  • se zice că femeile sunt a dracu- vorba asta e mai mult decât  valabilă în cazul controloriţelor.

Tschüss !

Anunțuri

Primul rid, la prima tinereţe

M-am uitat în oglindă şi mi-am aranjat şuviţa de păr care statea în dezordine.Mi-am apropiat apoi figura de propria reflexie şi am început analiza. Cu colţul ochiului drept am privit spre un calendar imaginar agăţat pe perete şi am efectuat calculul.

Primul rid care mă deranjeaza a apărut cu 3 luni înaintea aniversării celor două decade. Adică acum. Pe frunte, undeva la jumătate. Se observă ca un şanţ săpat adânc (mda, nici chiar ca săpăturile de la Universitate), ca urma lăsată de un avion cu reacţie, ca o tăietura de sabie care nu a fost dusă până la capăt.

Am încercat să văd ce expresie facială reprodusă de atâtea ori a format acest rid de expresie. Am ridicat din ambele sprâncene până când şănţuleţul a devenit şi mai evident. Şi soc! Expresia obţinută a echivalat cu „Pe bune? Vorbeşti serios?”. Să înţeleg că zilnic sunt din ce în ce mai surprinsă de anumite lucruri din jurul meu.

Să luăm exemplul unei zile obişnuite:

  • Ies din casă. Mă surprinde frigul de afară.
  • Drumul spre orice mijloc de transport e pavat cu muncitori, cocălari şi aşa mai departe. Urările şi reacţiile lor nu au cum să nu te surprindă.
  • Fauna din RATB e la fel de surprinzătoare: prin comportament, îmbrăcăminte, discuţii, uneori chiar şi prin soneria de la telefon.
  • Ajung la facultate şi aflu că profii stabilesc teste şi ne anunţă de pe o zi pe alta. Pe bune? Vorbeşti serios?
  • În drum spre Penthouse mai trecem încă o dată prin a treia şi a doua bulinuţă.
  • In mediul online îl găseşti şi pe Dumnezeu. Aşa că nu ar trebui să te mai surprindă nimic. Şi totuşi o fac.

Ce e şi mai trist este că ridul de pe frunte e mult mai adânc decat cele din jurul gurii, dobândite în general în urma zâmbetelor.

Nimicuri nocturne

Pe la începutul facultăţii, undeva la mijlocul lui octombrie deţineam o chestie, căzută ca din cer, fără să mi-o doresc cu ardoare dar nici să ma deranjeze prezenţa ei. Ba dimpotrivă. De ceva timp nu mă mai aflu in posesia acelui lucru şi devine supărător uneori.Ca să fiu mai precisă, era un fel de intuiţie la pătrat, (căci deja o deţineam pe clasica feminină) dezvoltată involuntar, şi care mă anunţa, prin diferite stari de lene, că nu e necesar să ma duc în ziua respectivă la cursul sau seminarul X. În urma aprinderii beculeţului intuitiv si conservarea mea la domiciliu, nu aveam să am regrete căci fie se nimerea să nu vină profesorul, să nu pună absente sau să nu se întâmple nimic interesant.

Acum mi-a cam expirat contractul cu intuiţia la pătrat şi mă trezesc că ajung la facultate la chestii neimportante şi că lipsesc la treburi ceva mai informative. Şi uite aşa, la fel ca în liceu, aflu mai tarziu de teste şi când aflu, rămân şocată de cantitatea materialului de studiu.

Vorba unui Viezure Tbc-istNu-i stres.

Făcând azi cumplita greşeala de a sta la ora de engleză, unde oricum a venit un suplinitor, m-am aflat in postura de a citi evz si a mai socializa puţin. M-a întrebat un coleg ce obiect aş alege să fiu, dacă aş fi băiat. Cam greu cu inspiraţia la orele amiezii, aşa ca nu am dat un răspuns concret. Sclipirea m-a lovit azi in aglomeraţia din Ratb. Stăteam pe scaun (oau), mulţi vârstnici de asemenea, multe alte persoane in picioare, înjurându-se din priviri pentru câţiva centimetrii de bară.

Era linişte, praf, iar soarele ne imbăta prin fereastră cu mireasma sa de început de vară. Aud deodată in dreapta mea o voce piţigăiată care enunţă o întrebare, plină de vervă.

-Pot să îl ating?

Curiozitatea îmi este stârnită şi întorc privirea. O tipă tocmai îl întrebase cele de mai sus pe un tip care avea un pui de bichon in braţe învelit într-o pătură. Căţelul era de-a dreptul adorabil. Bine, nici stăpânul nu era chiar de neglijat, dar parcă mai tare îmi venea să mă uit la chestia aia mică si fluffy ce o ţinea în braţe. În următoarele două minute, tipa începe sa mângâie căţelul, să îl scarpine după urechiuşe, ca mai apoi, să se lase puţin in jos, să se apropie de botul bichonului şi efectiv să se lase linsă pe nas, pe buze, pe lângă buze, etc. Asta în timp ce stăpânul asista la spectacol.

Nu m-am putut abţine să nu zâmbesc gândindu-mă la ce bătălie cruntă are loc probabil in mintea tipului, si poate chiar si undeva ma jos, că tot se zice de bărbaţi că gândesc şi cu zona aia. Probabil doar bărbaţii pot ajunge să aibă frustrări din cauză că un patru labe are mai mult fler decât el. Cel puţin aşa e logic, că nu o să vezi niciodata pe stradă o femeie cu o birmaneza in braţe, iar in clipa când stă la semafor meltenii sa claxoneze si sa strige „pis, pis” la pisica.Nu, la stăpână.

Ideea e că dacă aş fi fost băiat nu ştiu cât de tare m-ar fi entuziasmat metamorfozarea într-un obiect, cât într-un pet. Eventual unul fluffy şi de rasă mică.

Gata cu filosofiile pe teme zoo si sociale. Trebuie să îmi odihnesc degetele. De mâine urmează suportarea anumitor consecinţe cauzate de pierderea statutului de super-femeie, de pierderea acelei intuiţii, respectiv studiul aprofundat  în teoria comunicării.

Bucureşti

Posted on

Să merg singură în capitala Land of Choice-ului, în condiţiile în care era pentru a doua oară în care mă aflam acolo, a fost ca şi cum aş fi participat la The Amazing Race.Bine, nu singură, cu un minor de şaişpe ani după mine care s-a decis că vrea să îmi ţină companie.

Am plecat la 6 dimineaţa din Iaşi, la 13.00 am ajuns în Bucureşti.Am avut ambiţia de a nu apela la niciun taxi, nu doar pentru că m-aş fi autofalimentat, dar mai ales pentru că am vrut să întreb, să caut, să găsesc de una singură, şi să învăţ mai bine oraşul.

De la gară am mers vreo 4 staţii până la Fjsc pe Bld Iuliu Maniu.Am aflat în ce sală am fost repartizată pentru examen, apoi am căutat Hotel Domino.Sintagme precum „Nu vă supăraţi…”, „Puteţi să-mi spuneţi, vă rog…” etc au fost nelipsite de-a lungul itinerarului nostru.Am luat tramvaiul 25 până la Piaţa Progresul, ne-am mai învârtit de două ori în cerc şi într-un final am ajuns.Duş->ţigară->o plimbare afară.

Uit să mai cobor la staţia care trebuie pentru că aflu prin telefon că nu am intrat în Iaşi la Ştiinţe ale Comunicării, nici măcar cu o amărâtă de medie de 9.După vreun sfert de oră de trăiri existenţiale, aflu că de fapt am intrat, mai era o lista nevăzută.Răsuflu uşurată,(deşi termenul „uşurată” nu are nici o legătură cu reacţia mea de atunci-combinaţie de nervi, înjurături şi extaz)  mergem să mâncăm şi să ne plimbăm.

Cred că sunt printre puţinele persoane care a rămas cu o impresie plăcută la Bucureşti.Mi s-a tot zis că neghiobia e la tot pasul.Dar asta o văd şi în Iaşi.E drept, bucureştenii la prima vedere nu par a fi persoane foarte calde şi primitoare.Însă cei cu care am intrat în contact mi-au lăsat o impresie bună.Nu am avut probleme cu mascarea accentului moldovenesc, tocmai pentru că nu îl folosesc în mod abuziv, şi mi s-a format obiceiul ca atunci când mă adresez unor oficialităţi sau persoane noi, să vorbesc fără accent.Când menţionam că îs din Iaşi, niciunul din ceilalţi candidaţi cu care am socializat nu s-au arătat ostili, pe sistemul Ce-i cu moldoveanca asta?!, ba erau plăcut surprinşi, şi îmi ziceau că şi la Iaşi sunt universităţi bune.

Ador Parcul Izvor.Este exact aşa cum ar trebui să fie un parc, atunci când ai chef de un strop de natură în Urbea în care stai.Verde, spaţios, curat, linişte.Cel puţin când am fost eu.Şi ceea ce mi se mai pare fascinant este că poţi să stai direct pe iarbă, fără să fii amendat, sau să nimereşti în rahat de câine.La partea asta, recunosc, Copoul mi se pare o glumă proastă.

Un alt lucru care mi-a lăsat o impresie plăcută în Bucureşti este numărul mare de persoane care aleg să folosească bicicleta.Ce-i drept, la ei există piste special pentru acest scop.La noi, nici piste nu sunt, nici atitudine încurajatoare.Acum nu vreau să par o ipocrită eco, idealul meu în viaţă nu e să îi văd pe toţi pe bicicletă, însă atitudinea e problema!Luna trecută, in Iasi, erau pe stradă un grup de biciclişti şi toată lumea părea surprinsă şi amuzată şi pusă pe miştocăreală la adresa lor.

Un alt punct forte la Bucureşti este mijlocul de transport în comun.Singura dată când a trebuit să aştept mai mult un autobuz a durat vreo 7 minute.În rest, ele vin în general în cca 2-3 min.Îmbulzeala =zero, aer conditionat=10.

~*~

A doua zi, la 11.00 mă aştepta examenul.Am început direct cu naraţiunea, pe ciornă.Te afli într-un sat de pescari din Delta Dunării şi într-o noapte gazda vă anunţă că s-a dat alarmă la primărie că satul va fi în curând inundat.Construieşte o naraţiune mai departe.

Problemă la mine a fost că m-am lungit mult prea mult la subiectul asta.Astfel încât, pentru partea cu argumentarea, cât şi pentru cea de gramatică, nu mi-au mai rămas decât vreo patruzeci de minute.De aici rezultă o mare nemulţumire.Scriam de data asta direct pe foaia de examen şi conştientizam în acelaşi timp că ceea ce scriu sunt baliverne ieftine, însă dacă mă opream din scris, riscam să predau lucrarea neterminată, ceea ce nu ar fi fost indicat.

Cu toate astea, a fost o experienţă pe cât de extenuantă, pe atât de plăcută.În urmă cu vreun an de zile, probabil mi s-ar fi părut un act de curaj maxim să umblu de una singură prin Bucureşti, să mă înscriu, să vin să dau examen şi toate celelalte lucruri.Însă simplul gând că am reuşit să duc la îndeplinire ceea ce îmi propusesem, îmi da o senzaţie făină.Ca să fie totul frumos până la capăt, ar însemna să şi întru.Însă am aşa un feeling urât că şi aici, mediile vor creşte anul acesta, groaznic de mult.

Statistici si obsesii.

Sunt unele persoane usor obsesiv-compulsive care din orice actiune sau preocupare zilnica doresc sa creeze un sondaj de opinie sau o statistica.Citeam intr-o carte despre un personaj care obisnuia in fiecare zi sa isi numere pasii sau sa se cronometreze de fiecare data cand se ducea la toaleta,in ideea vreunei geniale statistici,de la o zi la alta.

Eu uneori ma incadrez tipului.Cu preponderenta saptamana aceasta.Spre exemplu,voiam sa demonstrez calitatea detergentului de vase.In reclama la Feya spune ca poti spala 50 de vase cu o singura picatura de detergent lichid,chiar si in apa rece.Eu nu am reusit sa spal cu acea cantitate decat 4 vase,chiar si in apa calda.Si daca nu ma insel,in urma cu ceva timp,in incercarea de a demonstra calitatea tesaturii dupa spalarea in mod constant cu Ace,am folosit manevra bunicutei din reclama care dupa ce scoate sticla de clor din geanta,trage in mod brutal de bluza,si nu mare mi-a fost surpriza cand tricoul meu a scos un parait de-a dreptu…despicator.

Ideea era ca saptamana asta mi-au trecut tot felul de posibile experimente prin cap,ale caror rezultate nu stiu sincer pe cine ar fi facut fericit,dar cu siguranta pe mine m-ar fi amuzat.

  • cati pensionari/per week se ingramadesc violent pe sistemu furia turmei atunci cand se elibereaza un loc in ratb
  • numarul de fată pe care ii aud in timpul unei zile
  • numarul de injuraturi
  • de cate ori pe saptamana dobitocii  lasa usa deschisa la lift la etajul lor/ca nu cumva si ceilalti locatari sa profite de miracolul tehnologiei.
  • sau de cate ori m-a intrebat Lira sapt aceasta cu ce sa se costumeze de halloween (eu i-am zis sa ramana asa cum e,in ideea ca scap mai usor,dar n-a functionat) :))

Mai am un experiment in curs de desfasurare care se dezvolta pe parcursul a 5 zile,intr-un mediu de socializare a tinerilor.Ieri a fost prima zi.Azi nu se pune pentru ca nu ies din casa.Maine ma duc la Opera si nu cred ca ambientul de acolo va ajuta cumva evolutia statisticilor mele.

Ma mai gandeam tot ieri,cum ar fi sa ma imbrac timp de o saptamana scolara,in fiecare zi,cu aceasi bluza?Doar de curiozitate sa vad reactia celorlalti,tinand cont de faptul ca la noi in clasa in loc de Neata’ colega! primesti un Ce faine sunt cizmulitele!!! sau De ce nu iti pui o centura in talie la bluza asta?! ori De ce nu iti ridici pantalonii ca iti stau prea largi la fund?!!(desi asta era ideea) precum si Ce draguti sunt cerceii!iiiiii!!!!

De multe ori laudele la adresa ta sunt doar un motiv de a te aborda;se intampla adesea intre persoanele care nu preau treaba una cu cealalta,si atunci cand au,se folosesc de pupincurisme esuate pentru a se asigura ca discutia va avea loc pe un fond pasnic.Zic.

In fine,revenind la planul meu…ma gandeam ca faptul ca voi veni timp de 5 zile la scoala cu aceasi bluza nu ar mirosi prea bine,chiar si cu duş cu tot.Sa zicem ca 2 zile ar merge sa porti o bluza si totul sa fie ok,in ideea ca nu esti genu care sa aiba probleme cu glanda,dar daca va tine doar atat,experimentul nu va avea acelasi farmec sau rezultat dorit.

*Post din seria Eu si puru-mi senilism.