RSS Feed

Tag Archives: prostie

Primul rid, la prima tinereţe

M-am uitat în oglindă şi mi-am aranjat şuviţa de păr care statea în dezordine.Mi-am apropiat apoi figura de propria reflexie şi am început analiza. Cu colţul ochiului drept am privit spre un calendar imaginar agăţat pe perete şi am efectuat calculul.

Primul rid care mă deranjeaza a apărut cu 3 luni înaintea aniversării celor două decade. Adică acum. Pe frunte, undeva la jumătate. Se observă ca un şanţ săpat adânc (mda, nici chiar ca săpăturile de la Universitate), ca urma lăsată de un avion cu reacţie, ca o tăietura de sabie care nu a fost dusă până la capăt.

Am încercat să văd ce expresie facială reprodusă de atâtea ori a format acest rid de expresie. Am ridicat din ambele sprâncene până când şănţuleţul a devenit şi mai evident. Şi soc! Expresia obţinută a echivalat cu „Pe bune? Vorbeşti serios?”. Să înţeleg că zilnic sunt din ce în ce mai surprinsă de anumite lucruri din jurul meu.

Să luăm exemplul unei zile obişnuite:

  • Ies din casă. Mă surprinde frigul de afară.
  • Drumul spre orice mijloc de transport e pavat cu muncitori, cocălari şi aşa mai departe. Urările şi reacţiile lor nu au cum să nu te surprindă.
  • Fauna din RATB e la fel de surprinzătoare: prin comportament, îmbrăcăminte, discuţii, uneori chiar şi prin soneria de la telefon.
  • Ajung la facultate şi aflu că profii stabilesc teste şi ne anunţă de pe o zi pe alta. Pe bune? Vorbeşti serios?
  • În drum spre Penthouse mai trecem încă o dată prin a treia şi a doua bulinuţă.
  • In mediul online îl găseşti şi pe Dumnezeu. Aşa că nu ar trebui să te mai surprindă nimic. Şi totuşi o fac.

Ce e şi mai trist este că ridul de pe frunte e mult mai adânc decat cele din jurul gurii, dobândite în general în urma zâmbetelor.

Reclame

O săptămână, şapte zile,o sută şaizeci şi opt de ore…

…că tot e la modă să exprimi scurgerea timpului cât mai detaliat, mai ales pe acolo prin Rahova la băieţii şmecheri cu relaţii în Tg Ocna.

După o sută şaizeci şi opt de ore petrecute în Bucureşti văd lucrurile la un cu totul alt nivel, comparativ cu cele două zile petrecute în capitală în luna iulie, când am venit să dau admiterea la fjsc.Totul este mult mai mare (şi aici nu mă refer la Casa Poporului sau sufletul cetăţenilor urbei):nesimţirea, grosolănia, prostia.

Oh, cocalari ieşeni, cât îmi lipsiţi…Unde sunt momentele când îmi făceaţi serenade în mijlocul străzii, când îmi spuneaţi că sunt frumoasă şi îmi cereaţi numărul cu o insistenţă politicoasă, totuşi?Unde sunt glorioasele clipe când în încercările voastre nereuşite de abordare foloseaţi apelativul „domnişoară” iar apoi scuipaţi suav coaja de sămânţă pe trotuar?

Aici lucrurile stau ceva mai diferit. Colegii voştri de la alt trust, adică din capitală, acel loc care se presupune că se apropie ceva mai bine de moravurile europene şi mentalitatea occidentală, îmi oferă cu totul altceva.”Domnişoară” e înlocuit cu „„, iar serenadele- cu detalii ţipate în plină stradă despre ce mi-ar face, în ce poziţie şi cu ce intensitate.

Revenind la lucruri mai puţin hedoniste, am găsit stimulentul perfect în caz de voi dori vreodată să îmi smulg inima din piept, să o ţin câteva clipe în palmă şi să o privesc, cu un rânjet sadic, ca în filmele sf, cum încă se mai zbate şi face balonaşe de sânge.

Cum?Simplu.Intrând într-o dispută cu un pensionar bucureştean.

Nu, nu e aceeaşi chestie care zici tu că ai întâlnit-o de atâtea ori în autobuz.La paranoia tipică vârstei a 4 a i se mai adaugă şi binecunoscutul tupeu bucureştean (care nu, nu e un mit) şi obţii un amestec omogen de sentimente si trăiri care ar putea cu uşurinţă să echivaleze cu invenţia lui Nobel, dinamita.

Intru într-un magazin şi aştept la rând să o întreb pe vânzătoare dacă au un anumit produs la ei în stoc.Singurul client era o femeie (mai trebuie să mai dau vreun indiciu cu privire la vârsta ei?) care punea foarte multe întrebări în legătură cu produsul care o interesa.Expresia vânzătoarei îmi dădea de înţeles că răspundea la întrebările femeii mai bine de 10 minute.Se lasă linişte.Pensionara continuă să îşi analizeze produsul, fără să mai pună întrebări.Îmi permit să mă uit spre vânzătoare şi să îi pun o întrebare.

Pensionara:Dom-ni-soa-ră, sunteţi ne-po-li-ti-coa-să, doamna se ocupa de mi-ne acum.

Eu(neobişnuit de calmă):Mă scuzaţi, dar nu am întrerupt pe nimeni, am aşteptat mai întâi să terminaţi.

În continuare o ignor şi analizez produsul care mă interesa.Cred că am stat vreo două minute în magazin-120 de secunde, timp în care pensionara îşi renega produsul şi începea să vorbească despre mine, ca şi cum nu aş fi fost prezentă.Sintagme precum „proastă creştere” şi „tineretul din ziua de azi” erau nelipsite.Eu-pe pacea mea, dar femeia continua să aibă mâncărimi pe limbă.

Când mă întorc înspre ieşire, mă priveşte cu două bucăţi de ochi senili si imi zice:

P:Nu se poate aşa ceva…măcar dacă ziceai „Doamnă, permiteţi-mi să vă întrerup…”

Eu:Doamnă, permiteţi-mi să vă întrerup şi să vă spun că mă poluati fonic şi mă plictisiţi.O zi bună.

Şi am plecat.În urma mea,prin termopanul uşii de la magazin, nu am mai zărit decât o gură căscată ce susţinea înăuntru o proteză dentară.

Mi-am făcut mulţi nervi în cele şapte zile-o sută şaizeci şi opt de ore bucureştene:vremea, distanţa, oamenii, aglomeraţia, oamenii.

Nu sunt capabilă nici măcar să exprim câteva enunţuri constructive despre începutul facultăţii, poate pentru că singurul lucru interesant pe care l-am trăit până acum la fjsc a fost aroganţa şi egocentrismul unor profesori.Dragii de ei.

Noţiunile introductive prezentate până acum foarte puţin mă stimulează.Aştept să trecem la lucruri mai serioase.Oamenii…încă nu îi cunosc atât de bine, însă sper să nu îmi dezamăgească aşteptările.Per ansamblu e ok.

La primul curs de PAO domnul George Hari Popescu ne-a băgat-o pe aia cu hârtia igienică.Nici nu dădusem admiterea şi eu îi cunoşteam metoda, dar am tăcut şi am făcut pe-a neştiutoarea.

P.S: Pe sistemul Mircea Badea „Ce facem cu proştii care ne enervează-le scriem numărul pe blog” o să îmi permit şi eu să tastez câteva cifre.Cifrele sunt următoarele:0743613521.

Îmi dă beep-uri lungi încontinuu şi nu prea vorbeşte dacă răspund.Mi-a trimis un singur mesaj:”scuze dacă team deranjat”, iar apoi a continuat să mă beepuie.O să îi zic gigel, cu g mic, că oricum e prea prost şi nu ştie cum se scrie corect.(nu trag concluzii pripite, asa reiese din sms lui).Aşa că dacă sunteţi nervoşi şi vreţi să înjuraţi pe cineva dar nu aveţi pe cine, sunaţi-l pe gigel.

Acolo unde nesimţirea întâlneşte rasismul

Posted on

M-am săturat ca jegul ăsta de ţară să fie şi mai tare înnegrit de mâzga lăsată de ţigani, să fim recunoscuţi (oricât de nepatrioata aş fi) în afară de Dracula şi Ceauşescu, de numărul mare de ţigani pe metru pătrat, atât din interior cât şi din restul Europei unde pandemia s-a răspândit.Paraziţi ai societăţii, viermi ai moralităţii, focar de incultură şi futai.Mulţumim pentru orfani.
I-am numit ţigani, nu cetăţeni de etnie rromă, pentru că a fi cetăţean al unei societăţi implică anumite responsabilităţi.Rasism, discriminare?Da.Discriminez incultura, nesimţirea, starea patologică de acceptare a degradării din toate punctele de vedere.

Bineînţeles că nu trebuie să fii ţigan ca să îndeplineşti atribuţiile de mai sus.Dar până acum ei au fost singurii care m-au dezgustat până la izbucnire.Cerşit, miros dezgustător, dorinţă de ghicit în palmă până la insistenţă, lovită cu un băţ peste picior, pălmuită la fund, bombardată cu zăpada…tot ce vrei.

Aşa că Madonna, treci tu prin toate astea zi de zi, ca să înţelegi adevăratul înţeles al termenului de „ţigan” la noi, şi abia apoi miră-te , dacă mai ai de ce.

În lipsă de ştiri, comentăm 1 Mai

Posted on

Ca jurnalist, nu ai prea multe de zis despre 1 mai, cel puţin nu ceva nou, comparativ cu anul trecut.Aşa că ai două mari opţiuni:despre fumul micilor şi spuma berii, sau fumul de ţigară de la vama veche şi spuma mării.

Cei de la Realitatea au încercat o tehnică narativă, ce se voia a fi originală.Şi-au ales o voce feminină, caldă, bună pentru poveştile lui Creangă, pe baza căreia au relatat acţiunea de la iarbă verde a cetăţenilor bucureşteni.Neveste care aşează micii pe gratari, bărbaţi care verifică temperatura berii, copii care se joacă cu mingea, plus câteva remarci ce se vor a fi intrigante: „Unele soţii au optat şi pentru legume la grătar, cum ar fi ciupercile.”, după care urmează câteva replici grosolane ale meltenilor cu verighetă despre cât de mâncători de carne îs ei şi că toată lumea ştie că bărbaţii îs cei mai buni bucătari din lume.Adevărul e că trebuie să te hrăneşti excesiv cu (,) cultură gastronomică ca să ştii să trânteşti un mic pe grătar.

Prima tv şi al său Focus au mers până pe litoral şi au luat interviu celor care stăteau şi se bronzau, iar apoi, celor săreau în sus pe plajă, noaptea, pe acorduri de muzică non-muzică.Au început să curgă tot felul de întrebări fără inspiraţie din partea reporterului, iar unul, înfofolit în propriul hanorac a răspuns cum nu se putea mai bine, aproape era să facă egal cu bătrâna care se spăla cu oţet de mere pe cap.

-Cum te simţi pe litoral?
-Sunt foarte trist!
-De ce?!
-De frig!

Distracţia a continuat în club unde un barman o ţinea pe una cu capul pe bar cu faţa în sus, iar el, aflat în genunchi, executa un super cocktail: îşi turnă în gură pe rând toate ingredientele, apoi le scuipă elegant în gura domnişoarei, ca mai apoi să o apuce de cap, să o o zdruncine puţin şi…Serviţi vă rog!
Ştirile Protv au fost ceva mai boeme de astă dată şi au început programul cu un colaj de imagini de la Vama Veche, iar pe fundal Tudor Chirilă şi melodia cu pricina.
Când am auzit-o mi s-a făcut dor de mare.Dar nu de mers la mare de 1 mai.Nu de trafic, aglomeraţie şi distracţie.Doar de nisp şi mare.

De ce nu m-aş sinucide…

Dacă m-am aplecat vreodată peste fereastră şi m-am întrebat Oare cum ar fi?

Da.

Dacă am apucat cuţitul din bucătărie şi mi-am atins cu vârful ascuţit abdomenul?

Da.

Dacă mi-a trecut prin minte în timp ce traversam strada, să mă opresc şi să rămân neclintită?

Absolut.

Dar astea s-au întâmplat cu mult timp în urmă, şi nu o făceam pentru că voiam să închei socotelile cu prea scurta-mi viaţă, ci pentru că particule ale imaginaţiei mele bolnave se răsfrângeau şi asupra comportamentului meu.

Şi chiar dacă într-o bună rea zi voi fi suficient de determinată să recurg la astfel de gesturi, simpla imagine a mediatizării în exces a acţiunii mele şi numele meu transformat în titlu aducător de rating pe burtiera emisiunilor tv, m-ar face să îmi revină brusc pofta de viaţă.

Probabilitatea ca eu să mă sinucid este direct proporţională cu limita la care poate ajunge imaginaţia mea.Evident, fiind implicată imaginaţia, nu voi avea un motiv întemeiat pentru care să îmi fi dorit să termin cu viaţa.Fără rămas bun, fără bilete de adio, fără niciun indiciu.Supoziţiile vor începe, la fel ca şi noua telenovelă de pe Otv.Dacă o voi face cât incă voi fi tânără şi arătoasă şi cu a mea carieră în plină ascensiune, rating-ul e garantat!

Mă gândeam la toate astea în timp ce sinuciderea sosiei Angelinei Jolie apărea pe prima pagină a tabloidelor, în timp ce Dan Diaconescu comenta pe marginea acestui subiect, în timp ce observam atitudinea din media: „Angelina Jolie de România s-a sinucis!”
Junalistii se ghidează după anumite lucruri atunci când pun bazele unei ştiri, printre care proximitatea şi influenţa.Eu zic să mai adăugăm şi frumuseţea, iar ca prim reper, Angie a lu’ Pitt.

Aş putea face o analogie cu atitudinea penibilă a jurnaliştilor pe marginea cazului în genul, cu vorba aia-Ţara arde, babele se piaptănă.Familia e distrusă, îndoliată, cuprinsă de frământări şi depresie, iar ăştia din media nu mai pot de angoasă din cauza că fata semăna cu Angelina.

Mai mult decât atât, nu sunt în stare nici măcar să afle adevăratele motive pentru care s-a sinucis, să ridice un semn de întrebare cu privire la rata mare a sinuciderilor în rândul tinerilor în ultimii ani, fără să facă scandal, supoziţii, intrigă de telenovelă.

Singura situaţie pentru care astfel de cazuri ar trebui dezbătute în public ar fi tragerea unui semnal de alarmă, şi nu expunerea detaliilor intime şi cu totul derizorii din viaţa şi trecutul persoanei respective.

Când google te dezamăgeşte…

..ajungi pe blogul meu.

manele noi chap omor

nu sunt expert în domeniu, dar din câte ştiam, manelele abundau în activităţi hedoniste.

lady gaga anorexică

brunete slabe slabe

adică dacă îs doar slabe nu sunt bune?trebuie să fie „slabe slabe”?

prezervative folosite

nu, nu…Nu merge dacă le duci la vulcanizare.

crăcănate

fetişuri dubioase…

cum să construiesc o barcă

ambiţia face totul.

adela lupse sfârc

pentru cei încă necunoscători, Adela Lupse e fata aia care voia cu disperare să sune telefoonu!mistoul la adresa ei exista pe blogul meu, sfârcul, încă nu.

mă înec în somn

ecuaţie aritmetică cu prostii

ai 30 de ani şi o prietenă care are de dat bacul şi nu ştii cum să îi stârneşti atenţia pentru studiu?

temperatura bahluiului

indiferent de vreme, nu te sfătuiesc să te arunci în el.

ce mia plăcut la emil cioran

nu ştiu ce ţi-a plăcut, dar lui cu siguranţă nu i-ar fi căzut bine să vadă că are cititori agramaţi.

blonde proaste

eh…clişeu.

exemplude serviciu de conversaţie prin i

asta era cerinţa de la simulare la competenţe digitale.Adică nu ştii un serviciu de conversaţie prin internet?Nici unul?!păi când dai a-dâ-dâ la băieţi sau fete, ce foloseşti?

andrak777@yahoo.com

off…paparazzi ăştia.

mă vrei ?

eu nu.

mierea de albine bună pentru memorie

asta e bună de ţinut minte.

mărtişoare cât mai porno

te numeşti Mădălin Ionescu?

cu ce se ocupă un primar atunci când nu…

când nu e cu stânga?sigur e în compania dreptei.

adolf hitler românia

interesantă asociere.

sindromul bagarii de seamă

„bagarii în seamă” poate.Nu, nu e greu de recunoscut.

sfaturi pentru snobi

„cum să fii mai snob decât eşti?” sau „cum să pari mai puţin snob fără să nu pari snob?”.Nu văd relevanţa oricum.

urăsc ora de sport

tell me about it!

cum îi fac la câine un hanorac

:)) superb!

dacă citeşti înseamnă că mă vrei

absolut.

blonde since stupid

adică nu culoarea blond te prosteşte, ci prostia te inblonzeste.

înţelesul cuvântului viciu

get high and you’ll find out.

câinele nu mă ascultă

trist.caută alt stăpân.

trecem peste raţiune

trecem, trecem…în fond la ce ne foloseşte?

unde găsesc cartea fantoma de la operă

încearcă într-o librărie sau bibliotecă.Nu ai fi crezut niciodată, nu?Pe bune, nu te mint, acolo o găseşti!

filologie şi tabla înmulţirii

…apa şi focul.

„şi-a pus poză la avatar” cu unu

sigur te-a înşelat!

povestiri pedofilice

se găsesc din plin la Oprah.

să nu-mi spui că m-am schimbat

promit că nu.

fumatul provoacă încreţirea părului

de-ar fi asta singura afecţiune!

profesori incapabili

înseamnă că înveţi într-o instituţie de vis, dacă ai ajuns să cauţi exemple pe net.

cum moare katie la final în paranormal a

împuşcată.mulţumit?

Gata cu cojoacele,gata şi voia bună

De cele mai multe ori,în toată viteza,monotonia şi stresul de care ne-am ataşat în viaţa de zi cu zi,anumite date calendaristice te mai salvează de atâta amar,astfel încât ştii că pe 1,7 (în cazul meu),8 şi 9 trebuie să zâmbeşti şi să fii ceva mai relaxat,să te bucuri de manifestul în sine.

E clar că oricât s-ar fi dezbrăcat madam asta de-i zice Dochia,rezultatul temperaturii de afară nu a adus prea mult entuziasm.
Oamenii,în afară de faptul că simulează voie bună,au rămas aceiaşi.Invitaţii lui Capatos şi-au făcut curaj şi au ieşit pe străzile urbei,aşteptând parcă injuriile celorlalţi.Autobuzul e un loc grobian,în care practic sunt închişi într-o cutie o adunătură de oameni de vârstă şi sex diferit,de diferite tipologii şi mod unic de manifestare.Intră cine vrea,iese teafăr cine poate.

Pe data de 8 martie,a urcat în autobuz un transexual de mâna a-3-a,machiat grotesc cu verde şi roz.Bineînţeles că băieţii cool din spatele autobuzului au început să-i ureze foarte „discret” un La mulţi ani de ziua femeii!.Întâmplarea în sine mi-a lăsat un gust  amărui.

A doua zi,trecând pe lângă o brutărie,oamenii stăteau la coadă,fără să cumpere nimic.Probabil aşteptau să iasă ceva de la cuptor.Exclamaţiile unui oligofren mi-au dat un indiciu:aşteptau să cumpere „sfinţi”,pentru că se presupune că pe data de 9 martie să mănânci sfinţi.Oligofrenul,păstrător de tradiţii creştine,stă la coadă pentru a cumpăra SFINŢI şi în acelaşi timp înjură:Da când morţii mamii lor îs gata?!

Mi s-a părut demn de Caragiale.

E clar,orice tradiţie şi obicei e specială în felul ei.Noi nu ştim cum să reacţionăm la frumos.Orice tradiţie ce presupune o anumită candoare,ne rupe mult prea brusc din brutul şi sordidul cu care suntem obişnuiţi.Suntem acele animale de la circ,luate din mediul lor natural de viaţă,şi puse să execute în mod mecanic anumite mişcări şi trucuri,spre amuzamentul tuturor.

Început de martie:circ fără program de închidere şi cu intrarea liberă.