RSS Feed

Tag Archives: pensionari

O săptămână, şapte zile,o sută şaizeci şi opt de ore…

…că tot e la modă să exprimi scurgerea timpului cât mai detaliat, mai ales pe acolo prin Rahova la băieţii şmecheri cu relaţii în Tg Ocna.

După o sută şaizeci şi opt de ore petrecute în Bucureşti văd lucrurile la un cu totul alt nivel, comparativ cu cele două zile petrecute în capitală în luna iulie, când am venit să dau admiterea la fjsc.Totul este mult mai mare (şi aici nu mă refer la Casa Poporului sau sufletul cetăţenilor urbei):nesimţirea, grosolănia, prostia.

Oh, cocalari ieşeni, cât îmi lipsiţi…Unde sunt momentele când îmi făceaţi serenade în mijlocul străzii, când îmi spuneaţi că sunt frumoasă şi îmi cereaţi numărul cu o insistenţă politicoasă, totuşi?Unde sunt glorioasele clipe când în încercările voastre nereuşite de abordare foloseaţi apelativul „domnişoară” iar apoi scuipaţi suav coaja de sămânţă pe trotuar?

Aici lucrurile stau ceva mai diferit. Colegii voştri de la alt trust, adică din capitală, acel loc care se presupune că se apropie ceva mai bine de moravurile europene şi mentalitatea occidentală, îmi oferă cu totul altceva.”Domnişoară” e înlocuit cu „„, iar serenadele- cu detalii ţipate în plină stradă despre ce mi-ar face, în ce poziţie şi cu ce intensitate.

Revenind la lucruri mai puţin hedoniste, am găsit stimulentul perfect în caz de voi dori vreodată să îmi smulg inima din piept, să o ţin câteva clipe în palmă şi să o privesc, cu un rânjet sadic, ca în filmele sf, cum încă se mai zbate şi face balonaşe de sânge.

Cum?Simplu.Intrând într-o dispută cu un pensionar bucureştean.

Nu, nu e aceeaşi chestie care zici tu că ai întâlnit-o de atâtea ori în autobuz.La paranoia tipică vârstei a 4 a i se mai adaugă şi binecunoscutul tupeu bucureştean (care nu, nu e un mit) şi obţii un amestec omogen de sentimente si trăiri care ar putea cu uşurinţă să echivaleze cu invenţia lui Nobel, dinamita.

Intru într-un magazin şi aştept la rând să o întreb pe vânzătoare dacă au un anumit produs la ei în stoc.Singurul client era o femeie (mai trebuie să mai dau vreun indiciu cu privire la vârsta ei?) care punea foarte multe întrebări în legătură cu produsul care o interesa.Expresia vânzătoarei îmi dădea de înţeles că răspundea la întrebările femeii mai bine de 10 minute.Se lasă linişte.Pensionara continuă să îşi analizeze produsul, fără să mai pună întrebări.Îmi permit să mă uit spre vânzătoare şi să îi pun o întrebare.

Pensionara:Dom-ni-soa-ră, sunteţi ne-po-li-ti-coa-să, doamna se ocupa de mi-ne acum.

Eu(neobişnuit de calmă):Mă scuzaţi, dar nu am întrerupt pe nimeni, am aşteptat mai întâi să terminaţi.

În continuare o ignor şi analizez produsul care mă interesa.Cred că am stat vreo două minute în magazin-120 de secunde, timp în care pensionara îşi renega produsul şi începea să vorbească despre mine, ca şi cum nu aş fi fost prezentă.Sintagme precum „proastă creştere” şi „tineretul din ziua de azi” erau nelipsite.Eu-pe pacea mea, dar femeia continua să aibă mâncărimi pe limbă.

Când mă întorc înspre ieşire, mă priveşte cu două bucăţi de ochi senili si imi zice:

P:Nu se poate aşa ceva…măcar dacă ziceai „Doamnă, permiteţi-mi să vă întrerup…”

Eu:Doamnă, permiteţi-mi să vă întrerup şi să vă spun că mă poluati fonic şi mă plictisiţi.O zi bună.

Şi am plecat.În urma mea,prin termopanul uşii de la magazin, nu am mai zărit decât o gură căscată ce susţinea înăuntru o proteză dentară.

Mi-am făcut mulţi nervi în cele şapte zile-o sută şaizeci şi opt de ore bucureştene:vremea, distanţa, oamenii, aglomeraţia, oamenii.

Nu sunt capabilă nici măcar să exprim câteva enunţuri constructive despre începutul facultăţii, poate pentru că singurul lucru interesant pe care l-am trăit până acum la fjsc a fost aroganţa şi egocentrismul unor profesori.Dragii de ei.

Noţiunile introductive prezentate până acum foarte puţin mă stimulează.Aştept să trecem la lucruri mai serioase.Oamenii…încă nu îi cunosc atât de bine, însă sper să nu îmi dezamăgească aşteptările.Per ansamblu e ok.

La primul curs de PAO domnul George Hari Popescu ne-a băgat-o pe aia cu hârtia igienică.Nici nu dădusem admiterea şi eu îi cunoşteam metoda, dar am tăcut şi am făcut pe-a neştiutoarea.

P.S: Pe sistemul Mircea Badea „Ce facem cu proştii care ne enervează-le scriem numărul pe blog” o să îmi permit şi eu să tastez câteva cifre.Cifrele sunt următoarele:0743613521.

Îmi dă beep-uri lungi încontinuu şi nu prea vorbeşte dacă răspund.Mi-a trimis un singur mesaj:”scuze dacă team deranjat”, iar apoi a continuat să mă beepuie.O să îi zic gigel, cu g mic, că oricum e prea prost şi nu ştie cum se scrie corect.(nu trag concluzii pripite, asa reiese din sms lui).Aşa că dacă sunteţi nervoşi şi vreţi să înjuraţi pe cineva dar nu aveţi pe cine, sunaţi-l pe gigel.

Reclame

Hello Neighbour!

Oare de ce in fiecare dimineata cand ies din casa nu am si eu parte de saluturi politicoase din partea unui vecin de alaturi care s-a trezit grijuliu mai devreme pentru a-si curata peluza iar urarea lui sa traverseze melodios garduletului alb impodobit cu tulpini spinoase de trandafir,gardulet ce traseaza o linie despartitoare intre noi si ne individualizeaza ca familie dar ne defineste ca vecini?Sa ne aducem reciproc placinte de „welcome to our neighbourhood” iar duminica sa facem gratare in curtea din spate iar eu cu fiul vecinului sa spalam cainele si sa ne stropim cu furtunul cu apa.

Huh..de ce?Bai ce viata crunta.

Eu imi urasc vecinii.Eu nu suport termenul de „vecin” atata vreme cat se afla in acelasi context cu „romania” sau „bloc”.Si crede-ma ca am avut parte la viata mea de atatea schimbari de domiciliu deci prin urmare tot atat de multe experiente veciniste,ca as putea cu usurinta sa ii clasific.

1.Genul American Dreamer-astia mai mereu o sa se nimereasca sa aiba apartamentul la parter deci prin urmare o mica gradina sub geamul lor,in fata,respectiv,spatele blocului.In general is un cuplu tanar care au cel mai probabil un copil sau doi pana in varsta de 7 ani.Dorinta lor a fost sa se mute la casa si sa planteze morcovi in gradina proprie insa soarta nu le-a suras sau mama soacra nu i-a sprijinit suficient material,ca au ajuns la bloc.Is genu ala de isi pun termopan culoarea lemnului si isi varuiesc frumos pe exterior,doar suprafata care le incadreaza ferestrele,astfel incat blocul va arata de un gri spalacit dar cu un strop de roz opac colea jos in dreapta.Is ok,n-am avut probleme cu ei,par civilizati.Doar ca uneori se straduiesc prea mult.

2.Genul Săniuţa.-Duhneste,mai mereu.De ce Săniuţa?Pentru ca duhneste mereu a alcool ieftin dar si fiindca acest brand descrie cel mai bine stilul traiectoriei personale atunci cand coboara scarile,in momentele lui high.Adica tot timpul.Uneori il vei gasi undeva intre etajul 3 si 4 trantit pe jos,neputand sa ajunga pana la capat.De fapt asta va fi mereu o ironie a sortii pentru ei,faptul ca mereu vor locui la ultimul etaj,iar pentru niste persoane cu picioare tremurande precum is ei,asta va fi un lucru extrem de solicitant.Cand eram mica aveam un astfel de vecin.Mi-a produs multe momente scary,din pacate impartaseam acelasi nivel al blocului,asa ca nu de putine ori ma vedeam in situatia ca trebuia sa il ocolesc tiptil-tiptil in acel moment de popas intre etajul 3 si 4.

3.Combinatorul-nu,nu e Donjuanul blocului.Desi stiu ca are pretentia.El a fost primul care a trecut de la clasicul casetofon,la combina.El va avea mereu in dotare ultimul sistem de boxe.El va fi mereu ala cu parintii plecati in weekenduri.Te va trezi dimineata pe ritmuri de hip hop iar noaptea pe ritmuri de manele si Morandi.Acum vreo 3 ani cand eram eu „mai rebelea asea’ „faceam competitie cu el.Ii bagam rock la maxim cat sa ii acopar manelele si de multe ori iesea un terci de ragete cu lalaieli,dar ma simteam cat de cat implinita. :d

4.Sefa Asociatiei locatarilor-femeie enervanta de cele mai multe ori.Aflata intr-un stadiu de pre-menoapauza si care sufera de sindromul bagarii in seama.Mereu va avea cate ceva de reprosat,mereu i se va parea ca a ramas ceva neplatit.Una din cele mai barfite persoane de pe scara blocului.

5.Fake-Familistii-genul de familie perfecta,se aseamana destul de mult cu American Dreamerii,doar ca la astia mereu se va intampla ceva plin de neprevazut.Is genu ala care duc o viata atat de perfecta,atat de linistita,incat ramai mut de uimire cand drama se intampla.Ori o crima,ori o bataie,ori hainele aruncate cu tot cu valiza pe geam..chestii de genu.Anul trecut,cand am venit de la scoala imi zice mama: „Ii stii pe astia care se mutase recent langa noi,nu?Ai vazut ce linistiti erau..uite ca azi a venit Protv-ul pe aici,fusese scandal,El o altoise sanatos pe Ea”.

6.Clubul cafelutei de sambata dimineata-in general e un must-have sau un must-be in primul decan al casniciei pentru orice femeie.Pentru ca in capul mesei va sta mereu tanti mai in varsta dar cu spirit tanar,ce va da sfaturi culinare,de frumusete sau de sex [eh].Se foloseste multa cafea,tigara si numerosi „fata” cat si „eu cand m-am luat cu al meu…”

7.Familia Dezbinata-Sub mine locuieste de altfel un astfel de specimen.O data la 2 zile daca nu se aud trimiteri la origini si bagari prin tot felul de zone biologice,nu e in regula.Poate prezenta drame in genul fake-familistilor si viciuri de tipul Saniuta.Aveam un vecin care mereu cand facea scandal il dadea afara pe usa nevast’sa.Si saracu om iesea frumos si se aseza cu fundu pe scari si statea…tot timpu lasa pe casa scarii sticle de bere goale si din cand in cand cate o revista pretty porn.

8.Pensionarii-mi-au distrus copilaria.am locuit intr-o perioada intr-o zona destul de centrala,frumoasa,cu spatii verzi si bancute,porumbei si liniste.Doar ca full de pensionari.Mereu vor avea ca ocupatie hranitul matzelor maidaneze,pazitu geamului si multe alte reprosuri cu privire la mingea ta care risca sa provoace leziuni grave Daciei 1310 proprietate personala,care sta de altfel in parcare de ceva ani,nefolosita,acoperita de o husa gri.

Is curioasa peste ce voi da in viitor,pentru ca eu de felul meu sunt o persoana foarte „migratoare”.M-am mutat de vreo 4-5 ori.Poate intr-un frumos viitor o sa am parte si de ceea ce descriam mai sus. Poate.