RSS Feed

Tag Archives: aberatii

Gata cu cojoacele,gata şi voia bună

De cele mai multe ori,în toată viteza,monotonia şi stresul de care ne-am ataşat în viaţa de zi cu zi,anumite date calendaristice te mai salvează de atâta amar,astfel încât ştii că pe 1,7 (în cazul meu),8 şi 9 trebuie să zâmbeşti şi să fii ceva mai relaxat,să te bucuri de manifestul în sine.

E clar că oricât s-ar fi dezbrăcat madam asta de-i zice Dochia,rezultatul temperaturii de afară nu a adus prea mult entuziasm.
Oamenii,în afară de faptul că simulează voie bună,au rămas aceiaşi.Invitaţii lui Capatos şi-au făcut curaj şi au ieşit pe străzile urbei,aşteptând parcă injuriile celorlalţi.Autobuzul e un loc grobian,în care practic sunt închişi într-o cutie o adunătură de oameni de vârstă şi sex diferit,de diferite tipologii şi mod unic de manifestare.Intră cine vrea,iese teafăr cine poate.

Pe data de 8 martie,a urcat în autobuz un transexual de mâna a-3-a,machiat grotesc cu verde şi roz.Bineînţeles că băieţii cool din spatele autobuzului au început să-i ureze foarte „discret” un La mulţi ani de ziua femeii!.Întâmplarea în sine mi-a lăsat un gust  amărui.

A doua zi,trecând pe lângă o brutărie,oamenii stăteau la coadă,fără să cumpere nimic.Probabil aşteptau să iasă ceva de la cuptor.Exclamaţiile unui oligofren mi-au dat un indiciu:aşteptau să cumpere „sfinţi”,pentru că se presupune că pe data de 9 martie să mănânci sfinţi.Oligofrenul,păstrător de tradiţii creştine,stă la coadă pentru a cumpăra SFINŢI şi în acelaşi timp înjură:Da când morţii mamii lor îs gata?!

Mi s-a părut demn de Caragiale.

E clar,orice tradiţie şi obicei e specială în felul ei.Noi nu ştim cum să reacţionăm la frumos.Orice tradiţie ce presupune o anumită candoare,ne rupe mult prea brusc din brutul şi sordidul cu care suntem obişnuiţi.Suntem acele animale de la circ,luate din mediul lor natural de viaţă,şi puse să execute în mod mecanic anumite mişcări şi trucuri,spre amuzamentul tuturor.

Început de martie:circ fără program de închidere şi cu intrarea liberă.

Reclame

Titless.

Ieri spuneam ca am o stare asemenea aceleia cand te afli la scoala intr-o ora in care plictiseala te strabate in totalitate,cand simti ca izbucnesti,iar apogeul acestei stari e dat de ceasul de pe perete care pare sa arate la infinit „si un sfert”.Totul pare sa se deruleze intr-un nesfarsit slow-motion,tu fiind singurul pe normal speed.Doar ca in viata de zi cu zi, plictiseala e inlocuita cu o ciudata tensiune care ma invaluie,iar izbucnirea se manifesta prin nenumarate „de ce-uri” adresate sinelui.

De ce?

*Ceasul arata de ceva vreme si continua sa arate: iarnă,noroi,mizerie,mizantropism si pe alocuri cate un „imi bag pula”.

Panza de paianjen.

Am tendinta sa ma gandesc prea mult la viitor.Si nu neaparat in sensul „Ce vrei sa te faci cand o sa fii mare?”.Oricum am ajuns intr-un stadiu in care „O sa ma fac..”,„O sa dau la facultatea de..” „Nu stiu ce o sa fac pe viitor” au ajuns sa ma irite total,e deja o stereotipie in discutiile de chiul.

Viata mea se ghideaza conform actiunilor mele de viitor.Ma gandesc ca urmeaza evenimentul X,trebuie sa fac lucrul Y sau sa iau decizia Z.

Vreau sa traiesc prezentul.Sau mai bine zis,sa-l traiesc dar cu o mai mare doza de apreciere si optimism.Se poate spune ca lucrez la partea asta.Si cand imi iese,ma sperii de gandurile negative pe care practic mi le autosugeram.De ce?Credeam ca daca esti optimist si ai speranta sansele sa fii dezamagit pe viitor sunt mult ma mari.Wrong!

Imi inchipuiam lucrurile care mi le doream doar ca dintr-o perspectiva negativa,adica exact invers fata de cum doream sa fie,crezand ca negativul va atrage pozitivul,si prin urmare voi obtine rezultatul mult visat.

Nici nu stiu ce am vrut de fapt sa zic cu toate astea.E ca o panza de paianjen plina de supozitii,care de la fiecare constatare anterioara se mai tese inca o supozitie si inca una,departandu-se tot mai tare de la ce subiectul initial.Despre ce vorbeam totusi?

Iar cu acesta concluzie tocmai am mai tesut cateva fire care din nou,nu au legatura cu nimic.

~*~

Aberatie de sambata seara.

Ganduri de trotuar

Stii ce e incredibil?
E incredibil ca fiecare in sinea lui se considera centrul universului.Fiecare isi considera propria viata schimbarea ce o va aduce lumii.
Ca doar ei si problemele lor conteaza,ca ceilalti oameni de pe strada sunt doar niste simpli figuranti,niste personaje „de umplutura”.
Personaje precum femeia din autobuz care se uita pe geam,tanti de la casierie care n-are rest si ne da o guma orbit,vanzatorul de ziare,seful care iti da ordine si salariu sau chiar simplul om care trece pe langa tine.Nimic mai mult.Ii vedem doar ca pe niste persoane ce contribuie la decurgerea fiecarei zi a vietii noastre.Foarte rar ne gandim ca fiecare din ei au o viata si anumite probleme.Si ca noi la randul nostru reprezentam acelasi lucru pentru ei…

Cred ca daca s-ar aduna la un loc toate gandurile pe care le au oamenii de pe intreaga planeta ar fi incredibila cantitatea uriasa de energie pozitiva sau negativa pe care ar declansa-o.

Cand eram mai mica obisnuiam sa ma intreb „Oare cate persoane din toata lumea asta mananca acum cartofi prajiti,odata cu mine?” „Oare cate persoane se spalaa cum pe maini?” iar acum ma intreb..„Oare cate persoane se gandesc la ceea ce ma gandesc eu acum,cu privire la oamenii din jurul nostru de care ne impiedicam zilnic pe trotuarele gri si pline de gume de mestecat?”

Teoriile conspirative imi invadeaza mintea

In ultima perioada manutele mele au tastat in mod excesiv la Google urmatoarele:The Secret,Anul 2012,Secretul din Bucegi,Zeitgeist,Francmasoneria,clanul Rockefeller,Rezerva Federala,Mugur Isarescu e mason? si multe alte chestii in genu.

Sunt multe de povestit,recomand oricui aceleasi searchuri,insa ideea principala din toate astea este ca ma simt ca un sclav,ma simt ca un personaj dintr-un film care stie cine e adevaratul criminal si care incearca sa ii convinga pe ceilalti dar nu reuseste,ba chiar i se rade in fata.

Experimentul asta l-am incercat cu mama.Si uneori nu ma ia in serios.[ Pe Esca ar lua-o]sau…zice ca sunt paranoica.Spre exemplu,azi dimineata cand i-am vorbit de masoni,si taxa auto a lu Tariceanu si cum ca Tariceanu ar fi mason,sau ca Bush ar fi fost o simpla marioneta a elitei in cazul atacurilor de la 11/09,parca parca am mai putut discuta putin cu ea.Dar s-a plictisit repede.

Tocmai ma confrunt cu un surplus de informatie si teorii,de care nu aveam cunostinta inainte.Si parca toate vin deodata si nu stiu la ce sa mai dau crezare si la ce nu.E cam obositor.

Era candva…

Locul acesta imi pare acum atat de gol,atat de distant,desi timp de 7 ani a reprezentat refugiul meu zilnic si intimitatea mea.Intreaga incapere imi pare acum,pentru ultima data cand o privesc,un fel de masina a timpului ce trezeste in mine amintiri si emotii din perioade trecute.
Stau asezata pe podea,sprijinita de peretele rece,lipsit de viata,lipsit de tablourile,posterele sau vechea harta scolara…lipsit de mine.Brusc totul imi pare neutru…de parca intreaga incarcatura afectiva s-ar fi evaporat pur si simplu,ramanand doar acesti pereti goi,de culoarea piersicii.
Zaresc un paianjen.Imi pare bine pentru el…sunetul aspiratorului va fi lucru necunoscut pentru el timp de cateva luni de-acum inainte.Nostalgia unuia..bucuria altuia.
Doar podeaua,desi prafuita pare sa imi aminteasca exactitatea anumitor lucruri.Biletul de tramvai mototolit si aruncat pe jos imi aminteste de Piata Unirii.Elasticul verde de par..stai,il recunosc..deci dupa pat cazuse?!obisnuiam sa il port acum vreo 2 ani,pe vremea cand aveam parul mult mai lung si mai des.Ce vremuri…

Mai zaresc un bon fiscal…e destul de recent si nu prea lung.Pe el scrie „pix cu gel”.ciudat…in general nu iau bonurile.
In celalat colt al camerei vad  niste monede..monede destul de groase si cu eclipsa pe ele.In rest…doar par de caine si suruburi.

Era si nu mai este…