RSS Feed

O săptămână, şapte zile,o sută şaizeci şi opt de ore…

…că tot e la modă să exprimi scurgerea timpului cât mai detaliat, mai ales pe acolo prin Rahova la băieţii şmecheri cu relaţii în Tg Ocna.

După o sută şaizeci şi opt de ore petrecute în Bucureşti văd lucrurile la un cu totul alt nivel, comparativ cu cele două zile petrecute în capitală în luna iulie, când am venit să dau admiterea la fjsc.Totul este mult mai mare (şi aici nu mă refer la Casa Poporului sau sufletul cetăţenilor urbei):nesimţirea, grosolănia, prostia.

Oh, cocalari ieşeni, cât îmi lipsiţi…Unde sunt momentele când îmi făceaţi serenade în mijlocul străzii, când îmi spuneaţi că sunt frumoasă şi îmi cereaţi numărul cu o insistenţă politicoasă, totuşi?Unde sunt glorioasele clipe când în încercările voastre nereuşite de abordare foloseaţi apelativul „domnişoară” iar apoi scuipaţi suav coaja de sămânţă pe trotuar?

Aici lucrurile stau ceva mai diferit. Colegii voştri de la alt trust, adică din capitală, acel loc care se presupune că se apropie ceva mai bine de moravurile europene şi mentalitatea occidentală, îmi oferă cu totul altceva.”Domnişoară” e înlocuit cu „„, iar serenadele- cu detalii ţipate în plină stradă despre ce mi-ar face, în ce poziţie şi cu ce intensitate.

Revenind la lucruri mai puţin hedoniste, am găsit stimulentul perfect în caz de voi dori vreodată să îmi smulg inima din piept, să o ţin câteva clipe în palmă şi să o privesc, cu un rânjet sadic, ca în filmele sf, cum încă se mai zbate şi face balonaşe de sânge.

Cum?Simplu.Intrând într-o dispută cu un pensionar bucureştean.

Nu, nu e aceeaşi chestie care zici tu că ai întâlnit-o de atâtea ori în autobuz.La paranoia tipică vârstei a 4 a i se mai adaugă şi binecunoscutul tupeu bucureştean (care nu, nu e un mit) şi obţii un amestec omogen de sentimente si trăiri care ar putea cu uşurinţă să echivaleze cu invenţia lui Nobel, dinamita.

Intru într-un magazin şi aştept la rând să o întreb pe vânzătoare dacă au un anumit produs la ei în stoc.Singurul client era o femeie (mai trebuie să mai dau vreun indiciu cu privire la vârsta ei?) care punea foarte multe întrebări în legătură cu produsul care o interesa.Expresia vânzătoarei îmi dădea de înţeles că răspundea la întrebările femeii mai bine de 10 minute.Se lasă linişte.Pensionara continuă să îşi analizeze produsul, fără să mai pună întrebări.Îmi permit să mă uit spre vânzătoare şi să îi pun o întrebare.

Pensionara:Dom-ni-soa-ră, sunteţi ne-po-li-ti-coa-să, doamna se ocupa de mi-ne acum.

Eu(neobişnuit de calmă):Mă scuzaţi, dar nu am întrerupt pe nimeni, am aşteptat mai întâi să terminaţi.

În continuare o ignor şi analizez produsul care mă interesa.Cred că am stat vreo două minute în magazin-120 de secunde, timp în care pensionara îşi renega produsul şi începea să vorbească despre mine, ca şi cum nu aş fi fost prezentă.Sintagme precum „proastă creştere” şi „tineretul din ziua de azi” erau nelipsite.Eu-pe pacea mea, dar femeia continua să aibă mâncărimi pe limbă.

Când mă întorc înspre ieşire, mă priveşte cu două bucăţi de ochi senili si imi zice:

P:Nu se poate aşa ceva…măcar dacă ziceai „Doamnă, permiteţi-mi să vă întrerup…”

Eu:Doamnă, permiteţi-mi să vă întrerup şi să vă spun că mă poluati fonic şi mă plictisiţi.O zi bună.

Şi am plecat.În urma mea,prin termopanul uşii de la magazin, nu am mai zărit decât o gură căscată ce susţinea înăuntru o proteză dentară.

Mi-am făcut mulţi nervi în cele şapte zile-o sută şaizeci şi opt de ore bucureştene:vremea, distanţa, oamenii, aglomeraţia, oamenii.

Nu sunt capabilă nici măcar să exprim câteva enunţuri constructive despre începutul facultăţii, poate pentru că singurul lucru interesant pe care l-am trăit până acum la fjsc a fost aroganţa şi egocentrismul unor profesori.Dragii de ei.

Noţiunile introductive prezentate până acum foarte puţin mă stimulează.Aştept să trecem la lucruri mai serioase.Oamenii…încă nu îi cunosc atât de bine, însă sper să nu îmi dezamăgească aşteptările.Per ansamblu e ok.

La primul curs de PAO domnul George Hari Popescu ne-a băgat-o pe aia cu hârtia igienică.Nici nu dădusem admiterea şi eu îi cunoşteam metoda, dar am tăcut şi am făcut pe-a neştiutoarea.

P.S: Pe sistemul Mircea Badea „Ce facem cu proştii care ne enervează-le scriem numărul pe blog” o să îmi permit şi eu să tastez câteva cifre.Cifrele sunt următoarele:0743613521.

Îmi dă beep-uri lungi încontinuu şi nu prea vorbeşte dacă răspund.Mi-a trimis un singur mesaj:”scuze dacă team deranjat”, iar apoi a continuat să mă beepuie.O să îi zic gigel, cu g mic, că oricum e prea prost şi nu ştie cum se scrie corect.(nu trag concluzii pripite, asa reiese din sms lui).Aşa că dacă sunteţi nervoşi şi vreţi să înjuraţi pe cineva dar nu aveţi pe cine, sunaţi-l pe gigel.

Anunțuri

3 responses »

  1. Bănuiam eu că unii ştiu metoda de pe blog. Ei, la anul o voi schimba. Dacă voi mai preda la anul, prin absurd…

    Răspunde
  2. ahh…am ghicit eu bine ca nu prea sunteti atins de spiritul fjsc-ist.

    Răspunde
  3. Ba sunt foarte mult pătruns de spirit, dar în fiecare an mă gîndesc că mă apuc şi eu de făcut ceva serios. Succes în noul an!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: