RSS Feed

Cuvinte

Titlul acestui post sună foarte romantic, poetic (parcă te duce cu gândul la Necuvintele lui Nichita Stănescu) însă are o bază paranoică.

Mi se întâmplă adesea să mă trezesc dimineaţa cu un anumit cuvânt în minte, cuvânt a cărui semnificaţie nu o mai ţin minte, sau poate nici nu am ştiut-o vreodată.Se strecoară prin propriile rotiţe, aterizează pe circumvoluţii, iar adesea iese pe gură, în încercarea de a rezolva dilema.Bineînţeles, nimeni nu mă lămureşte, aşa că mă văd necesară să suport monstruleţul din capul meu, care îmi şopteşte în continuare acel cuvânt.

Ultimele două cuvinte au fost „palimpsest” şi „becisnic”.

Efectiv nu puteam să îmi scot cuvintele astea din cap.Palimpsest, palimpsest, palimpsest („Ce faci Andra?Ai un foc?” „palimpsest, palimpsest, palimpsest Da, stai să văd.”)
Şi tot aşa.Ore întregi.
Ieri becisnic made my day.Nu îl auzisem recent, cu atât mai puţin să îl fi folosit.Îmi inspira cuvântul un iz de inferioritate.Ăsta era singurul indiciu.Toate persoanele pe care le-am întrebat mi-au spus că nu au auzit în viaţa lor de acest cuvânt, ba mai mult, au afirmat că nici nu există.O singură persoană mi-a zis că îi sună cunoscut.

Singurul mod în care pot scăpa de monstruleţ este să ajung acasă şi să pun mâna pe DEX.Dacă nu o fac repede, situaţia poate atinge şi stadiul sindromului Tourette, cu o foarte mare uşurinţă.Ieri mă îndreptam spre staţia de autobuz (bine măcar că nu erau oameni în jurul meu) şi mă văd pronunţând, din senin, în timp ce mă gândeam la cu totul alte chestii, cuvântul „becisnic”.

PALIMPSEST, palimpseste, s.n. Pergament sau papirus de pe care s-a şters sau s-a ras scrierea iniţială pentru a se putea utiliza din nou şi pe care se mai văd urmele vechiului text.

BECISNIC, -A, becisnici, -ce, adj., s.m. şi f. (Pop.) 1.(Om) vrednic de compătimire, lipsit de personalitate, de inteligenţă şi de energie; ticait2. 2. (Om) debil, slăbănog, neputincios, bolnăvicios.

Aşa că dacă veţi merge pe stradă şi veţi observa o nebună care arată totuşi ca un om normal, dar care repetă cuvinte, eu sunt aia!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: