RSS Feed

Mai mult decât Epavă. Super Epavă

În ultimele două săptămâni, în special în ultimele şapte zile, o chestie mi-a supt întreaga sevă din mine.Cât de sadic e să faci un lucru care îţi place şi care totodată te distruge fizic, psihic…Încep cunoştintele să mă întrebe dacă mi s-a întâmplat ceva grav.Nu, repet…nimic macabru.Doar o nebunie, care de multă vreme a fost o ambiţie de-a mea.Nu vreau să dezvălui despre ce este vorba, pentru că nu îmi place să vorbesc despre lucruri care încă nu s-au consumat într-un fel sau altul.

Am stat timp de o săptămână în faţa calculatorului.Probabil acum se va înţelege şi absenţa mea îndelungată de la şcoală.
Word-ul mi-a produs nervi.Internet explorerul la fel.Multă cafea, mult tutun, puţină mâncare, puţin somn.Nu am mai dormit de 24 de h.

E 8 şi ceva dimineaţa şi mă aflu într-un internet cafe.Calculatorul de acasă nu voia să coopereze dintr-un anumit punct de vedere.

Am stat toată noaptea până mi-a înţepenit gâtul şi mi-au ieşit ochii din orbite.La ora cinci dimineaţa eu eram în cadă, în încercarea de a mă detaşa de somn.La ora şapte jumate eram în fundaţie, beam o cafea şi fumam o ţigară.Întreaga cafea a fost aruncată la coş, la fel ca şi ţigara.Inima mea a clacat.Atac de spasmofilie.Panică.Singură pe străzi.Nu fac faţă oboselii şi stresului prea bine.

Înainte să mai aberez şi alte chestii inutile, mă voi deconecta.Şi la propriu, şi la figurat.Mă voi duce spre casă, voi dormi, şi voi respira uşurată.

De ce?

Pentru că mi-am dat seama că pot duce până la capăt un proiect, chiar de ar însemna să stau nopţi nedormite şi să umblu mahmură de somn pe străzi.Şi chestia asta îmi  dă încredere pe mai departe.

Anunțuri

One response »

  1. …astept „sa se consume lucrurile, intr-un fel sau altul”, pentru detalii 🙂
    m-ai facut curioasa.
    anyway, orice ar fi, felicitari pentru initiativa si mobilizare totala.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: