RSS Feed

Examenul oral mi-a iritat orgoliul

Sigur că am avut ceva emoţii pre-examen oral română.Şi asta pentru că nu sunt genul de persoană care să stea bine cu lucrul contra-timp.Îmi vin în minte tot felul de idei,una mai bună ca cealaltă,şi îmi ia câteva minute numai să le pun în ordine şi să mă decid pe care să o folosesc sau cum să le îmbin mai armonios.
Am aşteptat la uşă,de parcă eram programată pentru operaţie,am intrat şi am extras un bilet.Entitatea care veghează blogosfera a fost cu mine şi m-a îndrumat cum nu se putea mai bine.Pe bilet era un fragment dintr-un text jurnalistic care critica obsesia românilor pentru cumpărături în perioada post-comunistă şi cum adevăratul spirit al sărbătorilor de ordin religios se pierde odată cu mâncarea de pe rafturile magazinelor.

Îmi suna familiar.Parcă cineva mi-ar fi spus să scriu un post pe blog.

Mi-am luat tonul şi gesticulaţiile necesare şi am început să dezbat subiectul.Profesoara cârlionţata şi care este adesea bârfită de femeile de serviciu din liceu,pe motiv că la anumite bluze florale semitransparente uită să poarte sutien,se bagă în seamă,în încercarea de a-mi intimida elanul:

-Da’ dar…poate nu ar trebui să generalizezi,mai sunt oameni care cu adevărat simt spiritul Crăciunului.

-Mă scuzaţi,argumentele mele au şi o bază datorată experienţei personale.Am observat în hypermarketuri oameni cuprinşi de febra cumpărăturilor de Crăciun care se insultă unii pe alţii din cauza aglomeraţiei sau a locurilor de parcare,asta în condiţiile în care cumpărau produse a căror slogan era „De crăciun fi mai bun!”.Nu cred că acei oameni au înţeles ceva din adevărata esenţă a sărbătorilor.

Gata.Am convins-o.Nici nu a mai fost necesar să mai aduc şi celelalte argumente pe care le aveam pregătite.Profesorii examinatori vorbesc între ei,aud ceva în legătură cu „siguranţa de sine” iar la final, „Experimentat”.

Răsuflu uşurată,cu atât mai mult cu cât am aflat pe loc ce luasem.

In schimb,când s-au afişat în cursul zilei respective rezultatele pentru toţi elevii,constat următoarele:conservarea imaginii liceului e mai presus decât corectitudinea.Astfel încât,majoritatea au luat experimentat şi doar câţiva „avansat”.

Când vine vorba de lucruri de genul ăsta,am accese de snobism.Da,recunosc.Îmi asum acest lucru şi nu văd nimic rău în această reacţie.Cum să mă incluzi pe mine în acelaşi segment cu alţi ipochimeni care abia mormăie câteva cuvinte şi folosesc zâmbetul pe post de virgulă?

Prost să fii…şi zâmbet să tot ai!

Anunțuri

4 responses »

  1. nici cand era cu note nu erau mai bine diferentiati, fii pe pace… macar acum nu le mai ridica media acelor „ipochimeni” !

    Răspunde
    • habar n-aveam că s-a schimbat – a nu știu câta oară – metodologia de bac :). a trecut destulă vreme de când am terminat liceul 😀
      cât despre „spiritul Crăciunului” și „magia sărbătorilor”, ai dreptate.

      Răspunde
  2. Oo da, recunosc spiritul. Si la noi in liceu s-a intamplat aceeasi chestie. Valuri de experimentati, astfel incat „de la cel cu barba sura pan’ la cel cu tata-n gura”, vorba aia, au curs calificativele binevoitoare.
    Era de asteptat. E un examen fara miza.
    Nu mi s-au parut chiar in bataie de joc subiectele, asa cum spun unii; erau interesante, daca evaluarea era intr-adevar lucida si nota ca atare.
    E frustrant, asa cum spui si tu, sa fii practic pus pe aceeasi treapta cu indivizi care nu leaga doua vorbe, trei prostii.

    P.S: Din descrierea facuta textului… era cumva ceva de Razvan Exarhu?

    Răspunde
  3. Multe persoane m-au intrebat daca era articolul scris de Razvan Exarhu si asta pentru ca varianta respectiva aparea pe net.Nu,era scris de o tipa.Nu mai tin minte exact cum o chema.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: