RSS Feed

Twitter Shitter

twitter [ˈtwɪtə]

-a twittering sound, esp of a bird

-to talk or move rapidly and tremulously

Să redau puţin din propria-mi istorie:în urmă cu vreo 9 luni mi-am făcut cont pe Twitter care şi până în ziua de azi a rămas în repaus total.De ce? Pentru că auzeam în jurul meu că toată lumea se sparge în sus cu twitter şi nu înţelegeam care e fascinaţia.Si cum mie îmi place în permanenţă să ştiu ce se întâmplă în jurul meu,ce mod mai bun de a înţelege o dilema decât să iei o foaie şi un pix dai un google search şi să îţi faci cont! Am început să urmăresc câteva persoane ,cât să mă obişnuiesc cu întreaga tehnologie ,şi nu îi puteam înţelege pe cei care scriau la fiecare 10 min:de unde naiba au atâta inspiraţie?!
De fapt ,nu inspiraţia nu o puteam concepe,ci penibilismul manifestat cu o aşa mare voracitate,încât ai crede că twitterul şi aerul pe care îl respiră au valenţă egală în viaţa lor.

Într-o perioadă erau foarte mulţi cei care îi criticau pe cei care erau dependenţi de jocuri.Băi,acum oamenii ăia mi se par absolut normali,comparativ cu noile gadget-uri virtuale şi utilizatorii săi înrăiţi.Adică gândeşte-te,nu e nimic anormal să te joci-poate fi distractiv,e o activitate care dintotdeauna l-a binedispus pe om,până şi sahistii au în permanenţă tabla de şah lângă ei.
Dar Twitterul…oh twitterul,cât de distrus să fii să îl foloseşti,să pui pasiune în el,să arzi de înflăcărare la gândul că tocmai ai scris I’m out of toilet paper!I’ll be back în 5 minutes şi ceilalţi care te urmăresc îţi vor da reply!

Internetul a pus aşa mare stăpânire pe tine încât îţi dă impresia că eşti o zeitate fără altar;şi ce loc mai bun de a-ţi mulţumi supuşii (fie ei şi inexistenţi) decât să le arzi pe twitter şi să expui detalii de-a dreptul derizorii din viaţa ta oricum banală.Mai lipseşte să începi să te pozezi cu peretele alb în spate,să îţi lucrezi poza în Photoshop şi să adaugi COSMOPOLITAN chiar deasupra capului tău.

Da măi,tu ăla care în liceu stăteai în fundul clasei şi aveai pe post de coleg de bancă coşul de gunoi,care oricum,datorită ţie, era gol în permanenţă fiindcă nimeni nu îl nimerea;tu care din copilărie şi până în adolescenţa târzie l-ai avut ca prieten cel mai bun pe Dexter iar ca ideal-laboratorul lui.Tu…care ai devenit în tot acest timp mogul al blogosferei şi toată lumea te comentează pe Twitter chiar şi atunci când pui un simplu link de pe youtube,felicitări pentru manipularea de care dai dovadă,cu siguranţă ăsta a fost planul tău secret pe care îl puneai la cale în timp ce ceilalţi copii băteau mingea afară şi se mânjeau cu noroi.

Ce e şi mai trist e că sunt alţii într-o situaţie şi mai proastă.Exact.Ăia care nu au fost suficient de binecuvântaţi de ursitoare şi din cauza asta nimeni nu le dă reply pe Twitter.Adică ei povestesc acolo ce muzică le place,cât de ger e afară,nemulţumiri în privinţa tehnologiei,însă nimeni nu le răspunde!

Pe vremuri,oamenii obişnuiau să denumească aceasta activitate a vorbi de unul singur, însă acum,în decada anilor 2000,poartă denumirea de Twitter.

Anunțuri

3 responses »

  1. nu stiu, pe mine pur si simplu nu m-a prins asta cu Twitter. Abia ce recent am inteles care-i faza. Vorbesc serios…acum vreun an tot auzeam peste tot de dracia asta si evident, am intrat sa vad care-i faza. De home page n-am priceput nimic. Am abandonat, am revenit si abia dupa ce am nimerit pe niste conturi populate am priceput. Sa fiu eu cretina? Nu stiu, mi se pare neinteresant. E bun oarecum ca instrument de promovare. Spre exemplu, ai o afacere, ori un proiect, si tii lumea la curent cu noutatile. Altfel, e de doi lei. Incurajeaza si mai mult vorbitorii monosilabici, care se incadreaza in alea 160(cred?!) de caractere.
    Vad ca si vedetele de peste ocean au pasiunea asta mare. Practic tabloidele lor isi iau stirile de pe Twitter, asa cum ale noastre le iau de pe bloguri. O logica simpla ne-ar spune ca „ai nostri sunt mai inteligenti decat ai lor”, adica scriu mai mult, dar realitatea bate matematica.

    Răspunde
  2. Conturile de twitter ale vedetelor pot fi intr-adevar o sursa buna pentru tabloide,desi nu toate sunt de incredere.Ma refeream mai mult la non-vips,ordinary people,care nu fac altceva decat sa isi descrie activitatea dintre cei 4 pereti ai camerei in care se afla calculatorul.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: