Nimic nu e ceea ce pare,totul e o iluzie.Iluzia ti-o creezi singur in functie de realitatea de care esti inconjurat si in care te increzi.Pana nu dai de paranoia.
Mi s-a intamplat azi o chestie destul de ciudata.Citesc momentan Magicianul de John Fowles,e complicat sa prezint pe scurt actiunea pentru ca a trebuit sa ajung abia la jumatatea cartii (din 664 pagini) ca sa inteleg cat de cat despre ce e totusi vorba.Insa daca asta ajuta,”iluzie” si “realitate” is clar din campul lexical al cartii.
Cand brusc lasi cartea la o parte din citit si tragi repede pe tine o pereche de pantaloni,niste papuci-altii decat cei roz si fluffy de casa,o dîra de fon de ten si dermatograf ca sa iesi din casa,exista riscu ca tu inca sa te mai simti prinsa in subiectu cartii.Chiar daca fiecare groapa in care calci, a carei plomba pusa si ras-pusa e o esuare totala fiindca niste pusti s-au gandit sa desprinda bucati din ea ca sa improvizeze o poarta la fotbal,ar trebui sa te trezeasca la realitate plus dilemele existentiale de tipu “Auzi,nu-mi zici si mie cat e ceasu frumoaso,aterizarea semintei din strunga direct pe asfalt“.
Nu.Eram eu,proaspat rupta din filmu cartii,sceptica,paranoica.Atat de paranoica incat am avut impresia ca cele doua persoane din fata mea care se uitau incontinuu la fiecare 10 secunde in spate,spre mine,puneau ceva la cale.Unul din ei,ras in cap,tinea ceva metalic in mana.Prevedeam un scenariu nu prea pozitiv..ii vad ca incetinesc din mers,ma apropii de ei.Ce fac? Continui sa merg?Daca ma vor trage spre ei?Nu,nu..e imposibil,sunt oameni in jur.Si totusi de ce se uita spre mine mereu,de ce se tot joaca cu obiectu ala metalic din mana?Sa fug?Nu..trec,linistita pe langa ei.Asa cum se spune ca atunci cand intalnesti o haita de caini nu trebuie sa arati ca iti este frica.Merg.Ii depasesc.Asteptam o miscare brusca.Ceva care sa ma faca sa exclam cateva vocale si sa ma tin cu mana de abdomen.Incordare.Nimic.Rasuflu.Aud in spate un Hai ca vine.De fapt asteptau tramvaiul si se tot uitau in urma sa vada daca vine.Obiectul metalic erau niste chei.Today,Paranoia was my middle name.
Tipa satena din statie imbracata in blugi si geaca de blugi ceea ce nu e tocmai trendi se uita la mine dubios.Adica nu sunt snoaba dar uneori,chiar si involuntar,iti dai seama de situatia fiecarui om.Iar combinatia denim-denim,mai ales in culori diferite,cu un port-fard de la Avon pe post de geanta si o privire anosta imi da impresia unei persoane nu tocmai multumita cu prezentul ei.Privirea ei imi soptea incontinuu Sa vezi ce-o sa patesti..sa vezi ce o sa ti se intample.Mergeam pe strada.Era 7 jumate si…13 aprilie.M-a pus din nou pe ganduri.
Aveam impresia ca toti din jurul meu,de pe strada,stiu cate ceva despre mine.Ca toti sunt niste figuranti,actori ai piesei ce mi se pregatea.Verdeata din jur si aerul cald primaveratic reprezenta doar linistea dinaintea furtunii,erau doar aplauzele inainte de a se ridica cortina,iar mai apoi sa inceapa drama.Al carui rol principal il aveam.
Si toate astea de la Magicianul lui Fowles.Stiu asta,sigur.
Bă,sa mor de exagerez.
Iasiul este intr-adevar un important centru cultural si universitar insa odata primit acest statut nimeni nu se mai preocupa in a desavarsi cu adevarat un proiect sau orice altceva cat sa scoata la suprafata acest lucru.Asa ca,tinand cont de toate micile detalii de-a dreptul triviale,scabroase care imi sunt date sa le vad prin frunzisul Iesiului-fie ele de ordinul uman sau de ordinul jegului (oh..iertat fie-mi pleonasmul) pot afirma cu tarie ca desi ne mandrim cu statutul mentionat mai sus,el reprezinta totodata o utopie pentru orasul nostru,al meu.
comentarii recente